Tot in Germania, dar cu tristeti mari

Offff! Suntem tot aici si din pacate cu vesti tare proaste. Dar sa o iau cu inceputul. Zile dupa zile petrecute la spital, o gramada de analize, ca nici nu le mai tin minte pe toate: ecografii la torace si stomac, RMN, CT, scintigrafie, teste si poze la rinichi, ORL, analize de sange, inclusiv testul HIV, EKG, ecografie la inima, spirometrie, radiografie la plamani,teste si analize de tot felul si la final biopsie.
Intai nu am stiut despre ce era vorba, ca pana la urma sa aflu. Din start cuvantul "biopsie" ma cutremura, dar daca rezultatul ar fi fost altcumva, bun adica, as fi trecut cu vederea ... Din pacate a trebuit sa aflam ca este vorba de o tumoare care se dezvolta si ca trebuie sa fiu operat cat mai repede. Am mai auzit ceva si de plaman?! Ca ar fi si el afectat...
Cum sa va descriu ce am simtit, cum sa va spun in ce hal erau ai mei? Nu stiu cati dintre voi ati putea intelege exact. Nici nu v-as dori. Primele cuvinte pe care am putut sa le rostesc au fost adresate mamei: " Mami, de cate ori poate sa recidiveze?" Nu mai stiu saraca ce mi-a raspuns, oricum a incercat sa ma linisteasca.
Asta facem toti trei, eu, mama si tata - incercam sa ne linistim unul pe altul, sa ne dam curaj. Ieri am fost cu moralul la pamant. Azi mi-am mai revenit, desi sunt tare necajit ca tata trebuie sa plece acasa. I-am auzit vorbind ca daca nu se intoarce risca sa-si piarda serviciul. Asta nu se poate. Nu acum, tocmai acum cand nu stim ce ne mai asteapta. Aici va fi vorba de alti bani, nu doar cei pe care i-am platit si urmeaza sa-i mai platim pentru investigatiile astea multe, dar si pentru operatia care urmeaza. Aici costa in general mult mai mult ca la italieni. Macar sa fie treaba buna la sfarsit...
Si ca sa spun si ceva foarte de bine: nemtii astia sunt foarte seriosi si mama zice ca nu vom putea pleca de aici decat invingatori cu asa aliati.
Acum asteptam. Dupa multe zile lungi, lungi de tot, unele din cauza asteptarilor, altele din cauza oboselii din timpul investigatiilor, acum a venit iar randul asteptarilor. Trebuie sa ne anunte ei referitor la operatie, cat costa si cand ma pot programa. Tata pleaca maine, raman cu mama aici, iar el mi-a promis ca se va intoarce cand ma vor opera. Sper din tot sufletul sa nu dureze prea mult.
Nu mai stiu decat ca, imi doresc sa se termine odata. Nu e prima oara cand va spun asta, dar trebuie sa intelegeti si voi. Vreau acasa! Vreau sa fiu iar sanatos!
Dumnezeu nu o sa ne lase. Si mama zice ca ea stie ca El ma iubeste. Si noi Il iubim si ne punem toata speranta in El.

Doamne, ajuta-ne!!!

In Germania

De la ultima bucurie s-au mai intamplat multe, bune si rele. Nu vreau sa le pun in balanta, pentru ca vreau sa ma gandesc la bune. Doar ca boala asta nu prea ma lasa sa ma linistesc. Am terminat citostaticele. Uraaa!!! De cand nu am mai scris eu aici a aparut o problema care ne framanta, iata si acum: "un punct" pe una dintre coaste, ramas se pare de la operatie. Am mai fost o data in Italia, ne-am intors si cum nimeni nu ne-a lamurit inca ce inseamna acel "punct", am fost nevoiti sa plecam iar in lume. Nu vreau sa va mai povestesc si de durerile din ultima vreme, care i-au speriat pe ai mei... ca de mine ce sa mai zic. Asadar suntem acum in Germania, la Munich Municipal Hospital Group. Este o clinica unde ai mei au fost indrumati de dna. doctor Milcu (intotdeauna aproape de noi). Aici urmeaza sa fiu inainte de toate examinat, iar apoi, daca va fi nevoie (poate am noroc sa nu fie), sa raman si pentru un tratament cu nu stiu ce tehnologii de ultima generatie (Novalis, cred ca se cheama). Sa scapam odata si de "punctul" asta care nu ne da pace si gata. Vreau sa reintru intr-o viata normala.
Voi mai reveni cu vesti indata ce vom avea si ne rugam cu totii ca ele sa fie bune. Stiu ca si voi toti care ne sunteti alaturi asteptati acelasi lucru si pentru asta iar va multumim.

Din Germania, de unde vreau sa vin repede acasa, v-a scris cu mult drag si cu multa speranta,

Al vostru,
Andrei