marți, 13 octombrie 2009

Ne-am intors din Italia

Dragii mei,

M-am intors de la control: SUNT BINE - asta ne-au spus doctorii dupa ce m-au pozat, pipait, verificat.

Am plecat duminica la pranz, si tare m-am obosit ca atunci am iesit din spital de la IOB. Sau poate nu stiati ca am avut leucocitele atat de scazute joi (250, iar limita minima este 4500) incat mama a intrat in panica instantaneu si m-a dus la spital. Restul nu vi-l spun, doar ca m-au internat si m-au bagat imediat pe antibiotic. I-am tinut in suspans pe ai mei pana sambata seara, cand am vazut-o pe mama plangand cand a aflat ca mi-au crescut leucocitele la 2500. Asa ca am plecat in Italia.

Nu mi-a placut nici acum ca italienii nu stiu o boaba de engleza, asa ca toti am fost handicapati. Ne omoara lipsa de comunicare. Iar ai mei erau parca picati din cer.
Dupa ce am revazut vechii prieteni din spital (doctori, asistente, infirmiere) si au aflat ai mei ca totul e OK cu mine, am luat masa la cantina spitalului (alta experienta mai putin placuta) si ne-am intors la hotel, unde ne-am hotarat sa mergem sa vedem ce jocuri de calculator au italienii. Am luat un taxi si ne-am dus intr-un centru comercial, de unde mi-am luat un joc, dar nu-i asa tare ca cele din Romania, plus ca-i in italiana - logic, doar italienii nu stiu engleza, ca noi. Ne-am ratacit in Bologna, la intoarcere, si noroc ca mi-a venit mie ideea sa-l pun pe tata sa-i ceara unui vanzator de la chioscul de ziare sa ne cheme un taxi. Altfel nu mai ajungeam la hotel, eram rupt de oboseala, dupa atata timp de stat la pat, parintii mei ma pun sa merg pe jos kilometrii. Dar am ajuns la hotel si m-am culcat, ca marti plecam foarte devreme spre casa.

Dragii mei, ai mei plutesc inca de fericire ca lucrurile merg bine in ceea ce ma priveste, si iar va multumesc ca ati facut posibil acest lucru.

N-am poze sa va arat, ca vremea a fost rea si n-am facut nici una.

Va pup pe toti, si va raman dator!

Andrei

miercuri, 16 septembrie 2009

Inapoi la scoala!

Iata-ma iarasi la scoala!

As vrea sa le dedic zambetul meu celor dragi care m-au ajutat sa ma pot bucura de acest eveniment. N-am mai scris in ultimul timp. Am fost mai tot timpul plecat la Bucuresti. Imediat ce m-am intors din Italia a trebuit sa reiau tratamentul. Dupa cum stiti, rezultatul biopsiei nu a fost nici de cum exceptional, dar continuam lupta, chiar daca este de durata (inca 29 de saptamani de la operatie), rezultatul stiu ca va fi bun! Incep sa ma obisnuiesc cu aceste cure de citostatice. Si cu analizele, si cu insistentele mamei mele sa mananc, sa beau... Toate trec. Nu stiti ce mult am asteptat inceputul scolii. Asa ma plictiseam acasa! De altfel, eu tot timpul ma plictisesc. Vreau sa ma joc tot timpul ceva nou, dar, daca nu-s colegii mei... ce dor mi-a fost de ei!















Astazi ne-a spus tata ca a cumparat biletele pentru Italia, pe 12 octombrie trebuie sa merg la control. Singura parte frumoasa e drumul cu avionul. In rest, halate albe si trezirea amintirilor neplacute din iunie.



Sa revenim la bucuria inceputului de an scolar. Si ca sa ne vedeti iarasi pe toti, uitati-va mai jos!











Doamna Invatatoare mereu langa mine!










Pe curand!..................................... Acum am teme de facut!

sâmbătă, 27 iunie 2009

Ziua cea mare: intoarcerea acasa

Astazi se intorc acasa "Dumitrestii", in frunte cu micul, dar curajosul Andrei. Un alt pas greu, poate ca cel mai greu, a mai trecut in lupta lui cu aceasta boala cumplita.
Sperantele tuturor sunt mari, asa ca ramane sa asteptam voia Domnului, despre care nu cred ca poate fi decat una pe care o gandim cu totii:
ANDREI SE VA FACE BINE!

joi, 25 iunie 2009

Pe terasa


Cand ma pregateam sa ma deconectez de pe blog, am primit de la Catalin poza asta, intitulata "Pe terasa". Offf! Nu m-am putut abtine si am vorbit doua vorbe cu Catalin. Andreiut dormea acum. Sa zicem si noi "Ingerasul" si sa ne indreptam spre o alta zi. Mai fara dureri, mai cu ganduri bune.
Doamne, doar cu tine si prin tine!

Bologna, 25.06.2009 - Mesaje scurte, nu grozave

Biopsia
Histopatologicul e prost.
Dimineata
Iar a avut dureri, dar a suportat. Tremura si urla. Dupa a vomat tot. Cand si-a facut efectul calmantul, a mers cu fizioterapeuta.
Impresionanta suferinta, dar mai cu seama lupta lui Andrei. Chiar daca nu toate vestile sunt bune, rugaciunile noastre, la fel de puternice, ii spun lui Doamne-Doamne la unison sa va aduca cu bine si cat mai curand acasa. Va asteptam cu sufletele pline de speranta si mai ales cu dragoste si dor.
Doamne ajuta!

Bologna, 24.06.2009, 22:25

Bologna, 24.06.2009, 22:25

Bun gasit, tuturor!Zi grea pentru noi. Am inceput ziua cu incercarea, la insistentele parintilor de a ne aseza in fundulet pe marginea patului, au inceput dureri crancene, si pana am sunat dupa calmant, pana l-au preparat, parca ar fi trecut o eternitate. Tare rau i-a fost. Dar dupa ce si-a facut efectul calmantul, a venit fizio si s-a mutat dintr-un pat in celalalt. Singur, nu a vrut nici un ajutor. Plange zilnic ca vrea acasa.Dupa pranz, s-a ambitionat el, si s-a ridicat in fundulet vrand sa se dea jos din pat si iar dureri mari, mari de tot. Printre urlete, cand nu bea apa, s-a intors spre mine si mi-a spus ca "Dumnezeu este cu mine" si a inceput iar sa tipe, iar apoi mi-a mai spus ceva ce nu voi uita niciodata: "te iubesc mult, tati". Dupa experienta asta am vorbit cu toata lumea si acum ii fac din 4 in 4 ore calmant, asa ca nu-l mai doare. Maine ii repeta analizele de sange si radiografia toracica. Acum tocmai s-a trezit si vine asistentul sa-i ia tensiunea, pulsul, temperatura,... nu le stiu pe toate.Dumnezeu sa ne apere pe toti!

Catalin

miercuri, 24 iunie 2009

In sfarsit, mesajul de ieri

Bologna, 23.06.2009, 20:15

Buna seara,

E seara si suntem toti in camera de la etajul 3. Azi i-au scos drenele, si am asistat la operatie, desfasurandu-se in ATI. I-am tinut mana stanga ridicata, in timp ce alta doctorita, de aceasta data, ii scotea drenele. Am vazut si cicatricea operatiei si e mare, si urata. La o ora dupa aceasta l-au transferat pe sectie. Tare rau i-a parut ca pleaca din ATI, se simtea foarte protejat iar de noi tratat cu f. multa atentie. Inainte de plecare a venit fizio – dar am pasat-o ca de abia se trezise din anestezie. A fost tare speriat cand l-au mutat de pe un pat pe altul, desi, cu foarte multa atentie si iubire l-a tratat asistentul care era azi de servici. Oricum, omul era cu morfina in buzunar si preventiv i-a injectat 1ml inainte de a-l transborda.
Am ajuns repede sus, unde au inceput sa se perinde asistente dupa asistente – mama ce obositor – prea multa atentie strica si pana nu le zambesti si nu sunt convinse ca esti bine nu pleaca. A facut putina febra si il supara mult gatul, fie de la tubul din operatie fie de la mucozitatile din plaman, care probabil nu le-a eliminat in intregime. Doctorita de azi ne-a spus ca plamanul stang era comprimat de tumora si nu mai functiona, iar la ora actuala exercitiile sunt pentru a-l umfla ca sa ocupe cutia toracica. Deci l-au trecut pe antibiotic si i-au continuat aerosol pentru gat.
Ne-a vizitat azi si Nicoleta Maxim, care ne-a ajutat cu traducerea fizio-terapeutei. Era iar foarte nervos Andrei, deci iar nu a vrut fizioterapie, a suflat de cateva ori. Cat despre ridicat in fundulet, nici gand, prea obosit. S-a ridicat pe marginea patului la insistentele fizioterapeutei, dar il dureau ingrozitor picioarele si doamna a fost de acord sa se aseze la loc in pat. Nicoleta i-a vorbit foarte frumos lui Andrei, intelege probabil mai bine decat oricine ce simte, si el, stiind prin ce a trecut fetita asta, asculta sfaturile ei.
Dar tot travaliul asta-l oboseste, asa ca de abia astepta putina liniste, care-a venit in curand. I-am cumparat o jucarie si ne-am apucat sa ne jucam impreuna – este o masinuta de construit – n-am terminat-o inca, pentru ca a obosit. Si tare mult a transpirat, asa ca a vrut musai sa schimbe paturile. Si a facut-o singur, toata fizioterapia a facut-o trecand dintr-un pat in altul (3 metri de mers pe jos) – un pas mic pentru omenire dar mare pentru Andrei.
Acum doarme, a obosit ingrozitor mergand de la un pat la celalalt. A si mancat putin, si e slabit rau. Gilda e inca traumatizata de cat de slab l-a vazut acum. Tocmai imi zice ca nu l-a vazut in viata ei asa.
In continuare ne ajuta enorm infirmiera romanca din ATI – trece si la intrarea in schimb si la iesire si ne tot intreba ce ne mai trebuie. Azi i-a mai adus un cadou. Si sucuri, si prezenta ei, ca stim ca nu suntem singuri aici. Vorbeste italiana si intrebam multe prin ea.
Acum doarme, e linistit si apucam si noi parintii sa vorbim. Sunt multi romani aici la tratament cu citostatice.

Doamne ajuta!
Catalin
Completare din alt mail de azi:
Am incercat dimineata sa stam in sezut si durerile au fost groaznice. I-au facut morfina. Apoi a mers cu fizio de la un pat la altul. A mai incercat sa se traga pe margine si aceleasi dureri. Acum e sedat si doarme.

marți, 23 iunie 2009

Bologna, 23.06.2009

Febra. Dureri in gat de la tuburi si de la operatie. Nu am vesti mai multe. Mijloacele de comunicare dau tot felul de erori. Textul scris de Catalin nu poate fi descifrat. O combinatie de simboluri care probabil spune mai mult. Ce poate fi mai mult decat aceasta fotografie?! Revin cu vestile lor indata ce le voi primi.
Vreau sa postez aici unul dintre mesajele pe care le-am primit zilele trecute si care-i este adresat tot lui Andrei, de la prietena (deja) lor, Roxana Gauianu:
"Te rugam Doamne, vindeca durerea acestui copil ANDREI. Alunga de la el toata boala si toata neputinta. Tu, care esti doctor al sufletelor si al trupurilor, arata si acum puterea milostivirii Tale. Vindeca-l pe el, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu rugaciunile pe care le inalti inaintea Fiului Tau si Dumnezeului nostru.
O, Doamne Iisuse Hristoase, primeste putina noastra rugaciune pentru copilul acesta ANDREI, stinge-i focul ce l-a cuprins, inceteaza-i boala, ridica-l din patul durerii, intru marirea Ta.
Ca Tu esti Cel Care vindeci neputintele, Hristoase Dumnezeule si Tie marire inaltam in vecii vecilor. Amin!"
Azi e sarbatoare. Sa ne rugam din tot sufletul pentru Andrei! Auzi-ne Doamne ruga!

Intre timp am vorbit cu "Dumitrestii" la telefon. Doamne, ce emotie si ce bucurie! M-am conversat si cu Andrei, care mi-a spus ca e mai bine si ca saptamana asta, nu cea viitoare (cum retinusem eu) se intorc acasa. Apoi, din discutiile cu Gilda am inteles ca intr-adevar asa le-a spus Prof. Briccoli, numai ca Andrei trebuie sa se mai intremeze putin, sa poata pleca pe picioare si sa fie in stare sa reziste in sezut cel putin 2 ore cat va dura zborul. In acest sens li se va elibera si o adeverinta, fara de care compania de transport aerian nu-i primeste. Altfel, e bine ca sunt toti trei impreuna, fiindca, asa cum bine s-a inteles din corespondentele lor, cat timp a stat la terapie intensiva nu se puteau reuni niciodata in 3. Cam atat.


luni, 22 iunie 2009

Bologna, 22.06.2009, 17:40

Bologna, 22.06.2009, 17:40

Buna seara,

Va scriu acum pentru ca nu stiu daca o voi putea face diseara, si cred ca pana maine seara nu vom mai comunica decat sporadic prin ceva sms-uri sau mail-uri scurte.
La pranz l-am gasit prost dispus pe Andrei, fara sa fie nervos, ci obosit, cu o stare de disconfort. Se schimba foarte usor starile lui. De abia se trezise, statea intr-o pozitie destul de rea, si parca ar fi fost iar plictisit. Mi-a spus ca are gatul infundat. Eh, cum sa explic asta italienilor. Oricat de simpatic le-ar fi Andrei (pardon, Nicolai – asa il striga asistentii) n-am putut arata altceva dacat sugrumarea. Au inceput sa ma intrebe una, alta, si neintelegand, au inceput sa-l pipaie pe Andrei: aici, sau aici, sau aici – si le-a aratat baiatul unde simte, au facut ei nu stiu ce smecherie si i-a fost mai bine. Fiind eu stresul lui, l-am pus sa exerseze respiratia – nici gand, a inceput sa-mi planga si … m-am lasat eu pagubas. Mai, dar tu ai mancat ceva? Nu, si nu in cuvinte, ci dand din cap. Iar i-am facut morala, ca pana la urma sa-mi zica, numai de-as tacea, ca va manca niste pure mai tarziu. Unul dintre asistenti i-a adus ieri un DVD portabil si filme, asa ca m-a pus acum sa-l instalez. Si cum vazuse ca am vrut seara trecuta sa iau un film din teanc, iar a lasat de la el si am pus filmul ce voiam sa-l vad eu. Realizand dupa vreo 10 minute ca el stie pe dinafara filmul, si ca nu il mai atrage deloc, l-am mai lasat inca vreo 5 minute – asta numai ca el imi povestea inainte ce se intampla in film, astfel vorbind – dupa care l-am schimbat cu "Vanatorul de Fantome", cel pe care voia el sa-l vada, si care-i place tare mult. Si cum m-am asezat dupa patul lui, am zis ca nu vad prea bine si ca nu inteleg, si iar a povestit ce se intampla acolo. Si toate numai ca vazusem ca respira mai bine cand vorbeste – deci nu ca m-a dus pe mine capul ci de frica, pentru ca sunt momente cand respira foarte prost, desi monitorul arata ca se oxigeneaza bine. Si tot in timpul asta am descoperit o basicuta la picior pe care am dezinfectat-o si am facut putina toaleta, si numai ce apare Gilda. Si, spre surprinderea si mandria mea, i-a parut tare rau ca plec, asa ca sper sa stau mai mult in seara asta cu el, fie si daca nu toata noaptea.
Maine avem iar zi lunga, pentru ca il vor anestezia iar ca sa-i scoata drena de la pleura. Anestezistul mi-a spus ca depinde de radiografia de maine dimineata, dar cred ca maine se va scoate. Profesorul Briccoli ne-a trimis mesaj ca sa ne facem bagajul, din punctul dumnealui de vedere, de miercuri putem pleca. Vom "temporiza" insa plecarea ca inca nu l-am vazut nici mergand si nici fara calmante – nici nu stiu ce sa-i dau daca are dureri. Am rugat prietena ce s-a ocupat de bilete la venire sa rezerve pentru vineri. De fapt, acum realizez ca la aceasta companie, cu care zburam, nu se fac rezervari ci doar se cumpara, pur si simplu. Da, trebuie sa sun, sa stabilim detaliile. Pe joi speram sa primim si rezultatul biopsiei, pentru ca Doctorita noastra sa stie ce are de facut in continuare. Asa ca ma retrag acum, ma pregatesc sa merg la el.

Doamne ajuta!
Catalin

Bologna, 22.06.2009, 11:40

Bologna, 22.06.2009, 11:40

Buna dimineata,

Am inceput programul la 8 si l-am terminat la 10. Fiul meu a zambit, a ras, dar a si plans la un moment dat. De la usa am primit vestile bune. Am intrat in ATI odata cu chirurgul, si am asteptat frumos sa vina Gilda, stiind ca va dura, intai consultatia, apoi schimbul. Intre timp, Iulia, romanca, mi-a spus ca Andrei este foarte bine azi, ca s-a trezit zambind, dar ca nu vrea in salonul de sus. Mai tarziu, cand am ajuns langa el mi-a explicat dece: in solon nu-I dam atata atentie ca in reanimare.
Si iata ca s-a terminat consultatia, si doctorul vine sa-mi spuna ce a constatat:
- nu s-au decis daca sa-l dea in salon, pentru ca maine dimineata vor sa-l anestezieze ca sa-I scoata drenele (am inteles ca o drena era pentru a colecta sangele din interventie iar o drena conectata la pleura, pentru reasezarea plamanului pe cutia toracica)
- evolutia generala este buna
- trebuie sa-si faca nevoile (trebuie sa respire mult pe diafragma, pentru care trebuie sa aiba stomacul cat mai gol)
- trebuie sa continue sa tuseasca pentru a elimina toate secretiile din plamani

Mai tarziu, dupa plecarea chirurgului, anestezistul m-a incurajat ca evolutia e pozitiva.
Si iata ca vine si Gilda, asa ca ne schimbam, dupa ce-mi repeta cele spuse deja de cei doi doctori.
In sfarsit il vad pe Andrei, care-mi zambeste pentru prima data dupa operatie. Respiratia nu-I mult imbunatatita dupa parerea mea, dar nici nu mai e conectat la oxigen. Nu vorbeste inca, tot il supara gatul, insa tuseste si scoate secretiile din plamani. Inainte sa iasa mami i-a administrat un supozitor, asa ca in curand am avut onoarea de a ajuta la o mai buna respiratie… A confirmat ca a baut toata cana de lapte, si S-A RIDICAT SINGUR (s-a indreptat singur in pat) Am schimbat 2 vorbe, mi-a strans cu putere mana, am baut putina apa, si l-au apucat durerile (dupa scaun). Imediat morfina, si incet incet s-a linistit. Adevarat ca a disparut zambetul. Si n-apuca sa iasa bine asistentul ca vine fizio-terapeuta. Va spun deschis ca la venirea noastra aici nu voiam decat sa scoata tumora din el si sa se inchida rana, dar, scopul lor nu-I asta. Ei vor sa-l faca cum a fost, deci, exercitii pentru mana stanga. Va amintiti ca va spuneam ca are umarul stang ridicat. Asta pana sa-l maseze fizio, si l-a durut initial, apoi s-a relaxat si si-a coborat umarul. Chiar daca vi se pare stupid ce am gandit, ca poate ramane infirm, nu vreau sa-mi ascund gandurile fata de prieteni. Nu doream decat sa scape de tumora si sa traiasca. Egoist, adevarat, pentru ca mai conteaza si cum traiesti, iar azi mi-am amintit ce mi-a spus dupa operatie Profesorul Briccoli – nu este ca inainte, dar este bine functional (deci va putea face ce facea si inainte) informatie pe care eu am receptat-o atunci cum ca i-ar fi pus o platosa acolo si e ok asa. Gata cu ratacirile mele, revenim la Andrei, care, dupa exercitiile de respiratie cu fizio, ajutat de ea, s-a ridicat si a stat in fundulet pe marginea patului. La inceput ametit, dar, incet, s-a limpezit, si a continuat exercitiile de respiratie. Dupa 20 de minute a obosit si l-au sprijinit sa se reaseze in pat. I se facuse somn, asa ca i-au aplicat repede aerosolii si l-au lasat sa se odihneasca. Intre timp aparuse si Gilda, dar n-a putut intra cat eram eu acolo. In concluzie, pustiul este mult mai bine ca ieri, dupa amiaza mai face o sedinta de fizioterapie, dupa care maine urmeaza scosul drenelor. In fiecare dimineata ii fac radiografii, si mi s-a spus ca sunt bune.

Pe mai tarziu!
Doamne ajuta!
Catalin

duminică, 21 iunie 2009

Bologna, 21.06.2009, 20:25

Bun gasit, tuturor!

La pranz am petrecut 2 ore impreuna. N-am stiut ca voi avea onoarea asta, dar, aveam sa aflu de abia asta seara, ca noaptea trecuta i-a fost rau, de la 2 pana dimineata n-a mai dormit, nici el nici Gilda. Mi-a spus acum Gilda ca l-a durut, ca i-au facut imediat calmante, dar ca pe urma l-a suparat gatul, etc.
Din acest motiv, al lipsei somnului din noaptea precedenta, mi-a adormit sotia in pauza de pranz si a revenit la post abia dupa 2 ore. Nici o problema, decat ca l-am gasit dormind la pranz si cand s-a trezit mi-a cerut telecomanda patului sa-si mai ridice spatarul, iar eu, speriat de bombe, n-am vrut sa i-o dau, ci i-am zis sa merg sa chem asistentul. Ce suparare, ca n-am incredere in el. Ce planset, ca-i ajunsesera lacrimile pana la operatie. A venit imediat asistentul, si ca ce are, ce-l doare, dar Andrei bocea continuu, rupt de neincrederea mea. Pana la urma i-am explicat asistentului ca vrea telecomanda de la pat, si, foarte natural, acesta i-a inmanat-o. Pustiul si-a ridicat patul pana in pozitia in care respira bine, i-a dat telecomanda inapoi, l-a intrebat asistentul daca-l doare ceva, nu, si a plecat. Si-a ramas Catalin prost, cu copilul uitandu-se la el cu mare regret in ochi, ca tatal lui nu are incredere in el. Mi-am justificat frica patologica pe care i-o afisasem si s-a linistit. Restul celor doua ore au trecut interesant, facand exercitii de maini si respiratie, astfel ca baiatul obosise si tatal ametise (el ameteste din lipsa de oxigen si eu din prea mult oxigen, ca trebuia sa-i fiu exemplu, el se uita la mine cum respir si incerca sa copieze). Ei bine, cu toata sarguinta mea, va rog sa ma credeti ca cel mai bine a respirat in seara asta, cand am venit s-o schimb din nou pe Gilda. Era perfecta, o sinusoida perfecta. Dar dormea.
Cum l-am trezit, s-a stricat respiratia. Da-i iarasi munca cu exercitii, dar nu mult timp, ca i-au aplicat aerosolii de seara, si imediat mi-a adormit. A mancat portia de pure de cartofi din seara asta, adica vreo trei linguri, a baut aproape 1 litru de apa (nu radeti Dna Doctor, ca ieri a baut 300ml) si se chinuie sa tuseasca. Trebuie sa tuseasca pentru a elimina secretiile din plamani, dar il doare cand tuseste. Astazi la pranz a avut o criza de durere. Personalul medical noteaza tot in foaie, acum pe seara m-a intrebat ca ce nota a avut durerea de la pranz? Iar Andrei i-a dat 4-5 (0=lipsa durere; 10=imposibil de suportat).

Restul este in parametrii, dar nu catre maxim, dar nici rau. Chirurgul vrea sa-l tina in continuare pe ATI, nu-i multumit de cat a eliminat din secretiile din plamani. Maine il vede si Profesorul Briccoli si vom sti si noi cursul prognozat al tratamentului. Este foarte slabit, daca ridica de 2 ori mana a obosit, dar facem exercitii. Azi a avut pauza de fizio-terapeuti, insa maine il chinuie iar. Atat pentru azi,

Dumnezeu sa ne pazeasca pe toti!
Catalin

Bologna, 21.06.2009

Bologna,

21.06.2009, 09:40

Buna dimineata,

L-am vazut pe Andrei. Am stat impreuna aproape o ora azi. Foarte mult ne ajuta infirmiera romanca. Pentru ca nu are nici un rol direct in tratamentul lui Andrei, este singura pe care o asculta. I-a explicat ca cel mai bine se ajuta singur, ca daca sta leguma in pat, asa va ramane, i-a spus ca trebuie sa miste mainile si picioarele, si ca trebuie sa incerce sa lase in jos umarul stang. Andrei trebuie sa reinvete sa respire. I-am aratat cum respir eu si l-am invitat sa exerseze. Si a fost foarte cooperant. S-a vazut pe monitor cum respira mult mai bine.
Dupa cateva exercitii cu mainile, s-a plans de ameteli, iar explicatia pe care o gasesc eu e ca nu se oxigeneaza prea bine creierul. Explicatie inginereasca. Voi intreba maine doctorii. Inca o data, tratamentul este super. Astazi inainte sa-i schimbe asternuturile i-au administrat calmante, sa nu-l doara.
Gilda nu se simte prea bine, dar cred ca a fumat cat a fost in pauza, si posibil de acolo sa fie. Restul este in parametrii cunoscuti.
Ma speteste costul internetului prin mobil, iar retele wireless in spital nu gasesc, asa ca in curand voi iesi prin imprejurimi, sa incerc sa ma conectez undeva.
Infirmiera romanca ne tot spune ca orice vrem, sa cerem, dar, dupa educatia primita in tara, noi incercam sa deranjam cat mai putin. Va amintiti ca v-am scris ieri ca asistentul din tura de noapte a zis sa-si faca Andrei nevoile pe el, ca imediat il spala. Va imaginati?
Pacat ca mesajele mele nu ajung unde trebuie, ca nu citesc nici politicienii si nici INFIRMIERELE mesajele mele, si, din nefericire, legea in tara o fac astfel de oameni. Ma invadeaza multe intrebari nascute din comparatii, pentru care gasesc sau nu raspunsurile potrivite. Una peste alta cred ca suntem putin bolnavi noi ca natiune, noi romanii nu mai suntem crestini adevarati. Inainte de plecare stiti ca am cerut Parintelui nostru o slujba de Sfant Maslu, iar unul dintre Parinti exact asta a spus "ca nu mai stim sa fim crestini – sa ne ajutam unii pe altii". Iar va reamintesc ca nu ma exclud. Toate concluziile mele despre romani MA INCLUD si pe mine! Sunt tot roman, ba poate mai rau decat multi altii.

Inca o data, tratamentul este impecabil.

Pe mai tarziu!
Doamne ajuta!
Catalin
21.06.2009 11:45
M-am dus sa ii las un mobil Gildei si era acolo chirurg 3, care a zis ca este foarte important ca Andrei sa tuseasca si sa elimine tot. Ii tot administreaza ceva aerosoli. Restul e bine. Maine il vede profesorul Briccoli. Revin.

sâmbătă, 20 iunie 2009

Bologna, 20.06.2009, 09:25

Bologna, 20.06.2009, 09:25

Bun gasit, tuturor!

La pranz am avut ocazia sa ma bucur de o ora in compania lui Andrei, asta dupa ce m-am salutat cu Gilda – v-am spus ca unul intra, altul iese, deci ne mai scriem si schimbam cate un cuvant pe holuri. Mi-a spus ca a venit cel de al III-lea chirurg din echipa astazi, si le-a cerut sa-l ridice pe Andrei in sezut ca sa se faca utile acele drene. A contramandat permisiunea de a manca. Nu are deocamdata voie decat sa bea. Nu a plecat bine chirurgul, ca a venit fizioterapeutul, care l-a chinuit cu exercitii – Andrei tine umarul stang ridicat, adica sta intrucatva stramb, zice ca il doare daca il lasa in jos.
-----------------------------------------------------------------
Aici m-am oprit mai devreme, plecand sa o schimb pe Gilda, ca sa poata manca si ea, iar cand m-am intors am gasit mesajul urmator:

"Dragul meu,

Atunci cand doarme Andrei, singuratea este apasatoare si pentru mine, si imi este tare dor de voi (de Petrica si de tine). In primul rand voi sunteti familia mea (inclusiv Andrei) si va iubesc tare mult. Astept cu nerabdare sa treaca aceasta perioada ca sa putem reintregi familia si sa fim asa cum nu am fost, poate vreodata (in sensul bun).
Andrei te iubeste foarte mult, sa nu-ti faci probleme! Se simte mai bine in prezenta mea doar pt. ca pe mine ma poate "executa" mai bine; cu tine nu indrazneste.
In fiecare zi, pentru mine, Andrei este o lectie de viata. Cred ca durerea si ceea ce simte l-a maturizat f.f.f. mult. Este un copil special… din acest motiv Dumnezeu l-a ales pe el.
Nu mai pot sta sa scriu acum, insa va port cu mine in gand tot timpul (pe tine si pe Petrica)…
Dumnezeu ne va ajuta sa trecem si peste asta!
Trebuie sa avem nadejde si rabdare si totul va fi foarte bine.
Te imbratisez si te pup cu mult drag!
Noapte buna!

Gilda"

Si iata-ma din nou in camera. L-am vazut pe Andrei; cand am ajuns acolo terminase de mancat - 4 lingurite de pure de cartofi. Restul mancase Gilda. Sa vedeti fata facuta de un asistent, ca-n seara asta sunt vreo 5 asistenti si 2 asistente, asadar, sa vedeti ce fata a facut cand a vazut ca-s goale blidele. O luase pur si simplu razna. Nu mai intelegea nimic. I-am explicat ca a mancat diferenta Gilda, si a inceput sa se certe cu colegul, ca ei nu sunt satanisti, ca de ce nu a avut Gilda portie separata. S-a calmat asistentul si i-a facut tratamentul lui Andrei, dupa care am ramas singur cu pustiul.
Nu imi este clar ce-i cu drenele alea, dar pana luni nu am pe cine intreba. Cert este ca Andrei scuipa din cand in cand niste secretii ce-i vin din plamani. La un moment dat, copilul a cerut sa faca treaba mare, si am chemat asistentul, care a venit cu colegul si sa vedeti travaliu, ca il apuca pe Andrei si-l ridica, si copilul incepe sa urle de durere. Stati, nu sariti, ca nu era durerea cat frica de durere. Oamenii stateau cu seringa de morfina pregatita. Cert este ca nu respira bine inainte. Alunecase copilul in jos pe spate si nu mai statea in pozitia verticala prescrisa de chirurg. Imediat mi-a cerut Andrei sa ii pun sa-l lase ca mai inainte. Ti-ai gasit, nici vorba, si ca sa-mi inchida gura, dupa ce mi-a explicat ca respira mai bine asa, asistentul ma pune sa ma uit pe monitor. Surpriza, avea dreptate omul. Celalalt ii si administrase morfina, asa ca l-a intrebat daca-l mai doare ceva si copilul a confirmat ca nu. Intre timp insa scosesera plosca pentru ca Andrei nu statea comod pe ea. I-am explicat infirmierului intr-un esperando anglo-italian ca ii este foarte frica lui Andrei, iar el, senin, ma intreaba daca mie nu mi-ar fi si mai frica daca i-as lua locul. Mi-a inchis gura si mi-a aratat ca ei stiu mai bine ca mine. Era foarte nervos Andrei. Respiratia era accelerata, pulsul crescut. Vroia sa plece asistentul. I-am spus in romaneste copilului ca daca se calmeaza asistentul va pleca, altfel nu, si asa a fost, cand respiratia si pulsul s-au normalizat, omul a iesit, nu inainte sa-mi spuna ca daca nu suporta plosca, sa faca pe el ca-l spala imediat. Si mi-a mai povestit Andrei ca atunci cand a terminat fizioterapia nu-si mai simtea nici mainile nici picioarele. Toti care vin sa aiba grija de el sunt perceputi de copil ca niste chinuitori. Parerea mea, care-l vad la cateva ore bune distanta, e ca, desi nu mi-a placut respiratia (mi s-a parut mai buna cand era culcat) starea lui generala este mai buna ca ieri. Nu sunt medic, dar acestia nici nu-mi cer sa fiu. Stiu ei ce au de facut.
Si iar ajung la comparatia cu IOB: pe tura asta, in ATI sunt 4, 5 asistenti si 2 asistente, la 3 TREI pacienti, ba nu, la 4 PATRU pacienti. In IOB sunt 2 asistente la 20 de pacienti, asa ca poate mai citeste si careva cu ceva putere de decizie in Ministerul Sanatatii, sa faca o comparatie. Ca si bietii medici si asistenti de la noi ar face, de fapt chiar fac, dar cand sunt de-i innumeri pe degete, iar bolnavii cu carul, cat sa razbata si ei, ca minuni nu pot face. OK, nu facem politica aici, dar de ingrijiri medicale vom avea TOTI nevoie o data in viata.
La Andrei, in noaptea asta sunt 2 asistenti care se ocupa NUMAI de el. Oameni buni, nu va ganditi ca pentru ca platim totul avem conditii speciale. Acelasi lucru e pentru toti.
Revenind la Andrei, mie mi s-a parut mai intremat decat ieri. Promit sa va tin la curent, asa ca pana maine
Dumnezeu sa ne pazeasca pe toti!
Catalin

PS: inainte sa plecam din tara mi-am sunat duhovnicul si mi-a spus: "Credinta, ca Dumnezeu nu ne lasa, chiar daca nu meritam!" stia el de ce spunea asta.

PS la PS: acum conectam telefonul si mi-am adus aminte de o faza foarte interesanta, petrecuta miercuri la ecografie, unde m-am chinuit eu sa-l urc pe copil pe patul de examinare, iar cand a fost sa se dea jos, l-a luat in brate chirurgul, ca si cum ar fi fost copilul lui. Chirurgul l-a coborat.

Ganduri, trairi, vesti de la Gilda si Catalin

Bologna, 19.06.2009, 14:40

Ciao tuturor,

A trecut prima noapte dupa operatia lui Andrei. Relativ linistita, dupa spusele mamei lui, numai o data au avut fiori ca nu putea face pipi si au trebuit sa-i scoata sonda. Acum face natural.
Dupa cum va spuneam ieri, are 2 drene, nu stiu sa va spun ce curge din el, dar ceva curge. Are vreo 3 catetere montate in diverse locuri, si este permanent sedat. Nu am avut curajul sa-l intreb daca-l doare ceva, stiu si am fost asigurat insa ca-i administreaza continuu sedative, ieri am vazut seringa cu morfina (mi-a aratat-o asistenta si era scris Morfina pe ea din fabricatie). Azi dimineata am stat si eu cu el pentru 30 minute cat a mers Gilda sa-si faca toaleta. Sunt foarte atenti italienii si nu avem ce sa le reprosam. Se procupa foarte mult de copil, si la fel de mult de parinti – da, de ambii parinti, nu doar de mama. In Italia, tatal are aceleasi drepturi ca si mama, are dreptul sa-si vada copilul si sa stea cu el.
Repet, in Italia parintii sunt cu adevarat egali, nu discriminati ca-n Romania unde EU trebuie sa parasesc sectia ca vine VIZITA. N-am vazut "vizita" in Italia. Am vazut insa alaltaieri 5 doctori venind pe rand si consultandu-l pe Andrei, fiecare pe specialitatea lui. Am mai vazut si la 8 dimineata venind echipa operatorie sa-l vada in fiecare zi inainte de operatie. Si am mai vazut si astazi pe Profesorul Briccoli venind la ATI, si spunandu-mi ca radiografia de dimineata este buna (e asa cum se astepta) si ca avem voie sa-i dam inghetata. Noi, cei doi parinti egali ai copilului, suntem incantati de tratamentul pe care voi toti l-ati facilitat copilului nostru!
Vorbeam mai devreme cu un prieten si-i spuneam ca operatia a durat 5 ore jumatate- 6. In timpul asta ne-am gandit si la Doctorita noastra de acasa! Ca de-ar fi toti ca ea! Ne-am gandit si ca VOI TOTI ati salvat viata lui Andrei! N-am terminat razboiul cu boala, dar i-ati marit mult sansele de reusita. Si iar ne rugam lui Dumnezeu sa va binecuvanteze pentru tot ce ati facut si inca faceti pentru noi (nu numai pentru Andrei, ca ne salvati si pe noi odata cu el)!
Astazi a venit sa ne vada Nicoleta Maxim, fetita eleva la Liceul de Arta, si ea operata la Bologna, si pe care noi nu ne-am obosit sa o ajutam atunci cand altii ne-au cerut ajutorul in numele ei –pardon, nu in numele ei, pentru ca ea nu a vrut sa ceara ajutor, ci pentru ea. Am reusit sa ii spun ca noi nu ne-am invrednicit sa o ajutam. Pur si simplu stiam amandoi dificultatile angajatorilor nostri si n-am indraznit sa vorbim cu ei. Dar nu asta era pacatul, ci ca noi, din surse proprii, nu i-am dat 10 RON, nu i-am dat nimic. Va spun toate astea nu pentru ca vi s-ar potrivi, odata ce va interesati de Andrei sigur nu va potriviti acestui tipar, ci pentru a va ruga sa-i treziti pe cei de langa voi, unde vedeti asa nepasare, sa nu se destepte ABIA cand ii va incerca Dumnezeu.

14.10: Tocmai l-am vizitat pe Andrei. Anestezistul mi-a spus ca-i binisor, nu bine, dar binisor. Acum era iar conectat la oxigen. E tare suparat pe mine. I-a spus maica-si ca nu vrea sa-l mai lase cu mine. Cum puneam mana pe el, pe piciorul lui, ii crestea pulsul. Pana la urma m-am oprit si-am stat linistit pe scaun. Mi-a spus ca-l doare si nu a vrut sa manance nici un pic din inghetata pe care i-am cumparat-o. Dupa exact 30 de minute s-a intors Gilda si am fost chemat afara de o asistenta care vorbea romaneste: surpriza, o romanca. Nu a fost prea incantata sa ne vada. Asa suntem noi romanii, ne e rusine cu noi insine si unii cu altii, probabil pentru ca stim de ce suntem in stare (si bune si rele). Fiecare are probabil in memorie lucruri pe care si-ar fi dorit sa nu le faca, si pentru multi dintre noi viata intr-o tara straina e ca un nou inceput, uitand de ce a fost.
Avem in continuare dificultati de limba, Engleza nu este foarte cunoscuta aici. In general noi intelegem ce ne spun ei, dar ne exprimam foarte greu.

Doamne ajuta!
Bologna, 19.06.2009, 20:40

Buna seara,

Mai intai scuze pentru interpretarea eronata a racelii cu care m-a tratat romanca. I-a fost frica de reactia italienilor. A depus CV acum 1,5 ani si lucreaza aici de numai 2 luni. Se fereste de probleme. Ulterior a ajutat prea mult traducand instructiunile fizio-terapeutilor, ale asistentelor, a invatat-o pe Gilda ca are in sertare orice isi doreste. Si mai mult, inainte sa cumparam ceva pentru copil, intai sa-I intrebam pe ei. Daca nu au, OK, putem cumpara. M-a vazut ca i-am adus un juice lui Andrei, si mi-a zis ca de ce nu le-am cerut, ca au ei. Dar eu tot din portia de spital il adusesem. Nu ca nu i-as fi cumparat, dar daca e inclus in meniu banuiesc ca-I si acceptat pentru pacienti. Nu ma mai chinui eu sa citesc ce si cum pe ambalaj. Tocmai am urcat de la Andrei, care e tare suparat pe toata lumea, ca-l chinuie toata lumea, dar aceeasi romanca i-a spus ca daca asculta, si-l doare putin acum (fiind sub calmante – morfina) ii va fi mai usor mai tarziu. Atat de la mine, mai departe voi transcrie adnotarile Gildei (copilul mai mult doarme, e tare frig la ATI, si ca sa se incalzeasca Gilda scrie):

"Este ora 14.10 si Andrei plange de durere, este agitat si asta il face sa il doara si mai tare. Incerc sa il calmez si am rugat-o pe asistenta sa ii faca un calmant.
Acum s-a calmat. Am vorbit de dimineata cu anestezistul despre cateterul instalat. Mi-a explicat ca acest tip de cateter poate rezista pana la 1 an daca este bine intretinut. Oricum, inainte de externare voi primi toate instructiunile de utilizare si mi-a promis ca o anumita asistenta imi va arata practic cum trebuie utilizat acest cateter. Nu accepta sa lase pe mana romanilor intretinerea, stie ca dureaza 3 zile minunea asta in Romania. Iar camere nu mai monteaza romanilor, ca toate s-au stricat in Romania.
Am stat de vorba azi cu infirmiera de origine romana, care este din Botosani si se afla in Italia de 4 ani si in acest spital de 2 luni. Ea mi-a explicat cam cum stau lucrurile pe aici. Ca toti isi fac datoria si se poarta frumos cu toata lumea, nu numai cu noi ca suntem straini (pacienti privati) ci cu toti pacientii. Face parte din regulament. Sunt foarte multumita de cum este ingrijit Andrei. Tot timpul este supravegheat, curatat (nu fac economie de materiale) in permanenta este spalat si schimbat. Acum 5 minute (acum e 14.50) Andrei a varsat apa care a baut-o in cursul zilei si imediat l-au schimbat si spalat. Cearsafurile sunt impecabil de curate si ce este curios ca desi sunt scoase din dulap, sunt calde.
Azi i-au scos cateterul de la picior iar Andrei a fost foarte speriat cand l-au anuntat ca vor sa i-l scoata si a cerut sa I se faca anestezie, desi i-au explicat ca nu va simti absolut nimic, el plangea de frica, stiind prin ce trece in Romania. Ca sa il linisteasca i-au spus ca ii fac anestezie si intr-un minut l-au si scos fara sa simta nimic, desi cateterul arata identic cu cel din Romania, cu acelasi sistem de prindere cusut pe piele. Vreau sa-ti spun ca nu are decat o mica gaurica cat o intepatura de albina, care deabia se cunoaste.
Infirmiera romanca a fost foarte draguta cu noi azi si ne-a ajutat cand a venit fizioterapeuta dupa amiaza (a doua cura) A facut si aerosol Andrei azi cu o substanta speciala care sa ajute sa elibereze caile respiratorii de anumite mucozitati. Durerea e atat de mare pentru el incat e suparat pe toata lumea. Asta in ciuda morfinei. Seara a fost mai putin cooperant la exercitii. Spune ca sunt foarte grele placile alea din pieptul lui."

Dragii nostri, in salonul lui din terapie intensiva nu avem voie decat un parinte odata, asa ca atunci cand intru eu, Gilda iese si reciproc. Drept pentru care noi nu mai apucam sa vorbim asa ca ce v-am scris mai sus este mesajul ei catre mine. OK, i-am cerut permisiunea sa vi-l transmit, dar credeti-ma ca-i complet.

Pana maine Dumnezeu sa va apere si sa aveti o noapte linistita (adica va dorim ce ne dorim si noua)!
Catalin
Bologna, 20.06.2009, 09:25

Buna dimineata,

L-am vazut pe Andrei. Am stat ceva mai mult azi, dar nu ii face placere prezenta mea. Cred ca il deprim. I-am vorbit despre nevoia ca el sa creada ca se face bine. M-a dat afara. S-a linistit si m-a chemat inapoi.
Nu a mancat nimic, respiratia este schimbata fata de ieri. Este trist si a cerut sa-I deschida televizorul. M-a lasat doar sa-l sterg pe fata si pe cap cu servetele umede. Ploua torential afara si e frig. La reanimare este foarte frig dar lui ii este cald, de la calmante – mi-a explicat el. Nu am vorbit mult cu Gilda, nici mesaj de la ea nu am gasit. Stau in camera si mi-e dor si de Petrica. Nu stiti ce dor imi e de vremurile de demult. Ce dor imi e de problemele mele "mari" de pe santier.
Bun, Andrei va fi bine in curand si vom gasi o noua normalitate, intr-o familie muuult mai mare decat am avut inainte. V-am gasit pe toti care stateati acolo pentru a fi gasiti, dar nu v-am vazut.
Acum ca ne-am invatat lectia, lucrurile trebuie sa reintre in cursul firesc.
Inca o data, tratamentul este impecabil.

Pe mai tarziu!
Doamne ajuta!
Catalin
Acelasi "Doamne ajuta-le!", caci mai mult nu mai pot spune, gandi dupa toate cele citite aici. Sa ne unim intru rugaciune si speranta. Dumnezeu cu asta se ocupa: ne asculta si ne acopera cu bunatatea Lui.

vineri, 19 iunie 2009

Mail de la Catalin - Ziua de ieri, 18.06.2009, pagina de jurnal sau...mesaj catre noi toti

"Dimineata crunta. Ne-am trezit la 6 si nu indrazneam sa ne vorbim. Eram speriati. Am indraznit sa ne spunem buna dimineata! Intr-un final. Cel mai curajos, tot Andrei. Ne-am spalat, Andrei a facut un simulacru de dus cu un dezinfectant dat de spital, cu mare chin sa nu stergem tatuajul. La manuta dreapta am ocolit branula. A gustat si el din ceaiul de dimineata, neavand voie sa bea sau sa manance ceva. Ne-am dus apoi sa luam o masinuta sa uite de ce-l astepta, si ne-am jucat cum n-am facut-o niciodata. La 11 am mers pe terasa, la aer si soare. Apasarea e prea mare. Ne facem ca nu bagam de seama. Revenim in camera si asteptam sa vina sa-l pregateasca. Are totul de imbracat steril, chilot, camasa, sosete si caciula. E gata. I-am facut poze ca sa uite de sete. Se cearta cu Gilda si uita de sete. N-a baut apa de la 8 aseara. Si vine infirmierul pt jos, pt sala. La 2 plecam spre sala. Cu pat cu tot. E speriat, si lacrimile i se usuca pe obraz. Intra cu Gilda la anestezie, ii pun o perfuzie si adoarme imediat. Mama il pupa si trebuie sa iasa. Anestezistul si chirurgul sunt langa el, se apuca de treaba. Pe hol asteptam vesti. Dupa 3 ore iese anestezistul si ne spune ca a trebuit sa-i scoata 3 coaste si mai dureaza 2 ore reconstructia. Asteptam pe hol. La 7.15 a iesit din sala la ATI unde va sta cu Gilda cateva zile. Anestezistul zice ca voi putea sa-l vad si eu. Prof. Briccoli ne asigura ca plamanul e bine, fara metastaza. Al doilea chirurg mi-a spus ca nu ne lasa la chimioterapie saptamana viitoare, cf. Program, ca ii vor trebui copilului 2 sapt pt recuperare. Vom vedea! Totul e randuit de Dumnezeu. Astept in fata reanimarii. Intreb daca il pot vedea si imi explica ceva despre pierdut serviciul si ma invita sa i-au loc si sa astept. Ce? Cat? Eu nu vorbesc Italiana, iar ei nu vorbesc Engleza. N-am incercat romana. Astept. Solutia chirurgilor nu a fost cu plasa ci cu placa de titan. Va trebui reoperat dupa un timp pt lungire. Am intrat sa il vad. Ii administr morfina, are 2 drene, o gramada de intrari in vene, si femurala... Sonda pt urina. Mare lucru ca suntem in Italia. Intelegem instructiunile. La ATI, mare scandal ca mama trebuie sa manance. I-au adus si pat. Mama trebuie sa si doarma. Atat pt azi! Spuneti tuturor ca ne e dor de voi si va datoram sansa noastra! Multumim!"
Intre timp, am vorbit in aceasta dimineata la telefon. Operatia a durat peste 6 ore. Gilda sta cu Andreiut la terapie intensiva (ATI). Catalin se lupta cu mijloacele de comunicare, vrand sa trimita stiri catre casa, familie, prieteni, catre toti cei care, cu sufletul la gura asteapta vesti de departe. Asta, bineinteles, dincolo de lupta cea mai mare (cu timpul, cu gandurile, cu asteptarile, cu...). I-am transmis tot ce m-am priceput mai bine si mi-am permis s-o fac din partea tuturor. Stiu ca sunteti multi cei care le sunteti aproape, cei care ii asteptati sanatosi inapoi. Voi incerca sa fiu cat mai pe faza cu tot ceea ce aflu.

joi, 18 iunie 2009

sms ora 16.00

"Acum a intrat."

Patru ore incepand de acum sa ne rugam la unison pentru Andreiut! Cineva acolo sus ne va auzi.

S.M.S.din Italia

"In curand intra in operatia. Durata estimata 4 ore."

Suntem alaturi de voi. Doamne-Doamne zice ca o sa fie bine. Toti credem in asta.

miercuri, 17 iunie 2009

Vesti de la Catalin (tatal lui Andrei)

"Buna tuturor! Luni am ajuns dupa un zbor in care l-a durut capul si a varsat. Marti dimineata ne-am prezentat la 7.30 la spital. Scurte formalitati si ne-au si dat camera. Are vreo 50 de m patr doua paturi, 2 tel si m-au lasat si pe mine sa stau cu ei. Asa ca am anulat rezervarea si m-am intors la spital. Marti a mancat bine. Apoi plimbare cu patul la radiografie, tomografie si ecografie unde l-au tatuat, marcând locul unde vor taia. Astazi a mancat bine dimineata, si pt ca s-a sters din tatuaj am mers iar la ecografie, unde de data asta a desenat chirurgul. Ii scoate o bucata f. Mare, si baga placi de titan, la care va trebui sa lucram iar in cativa ani. L-au chinuit sa gasearca o vena. Inclusiv la femur au incercat. Pana la urma a reusit tot chirurgul la manuţă. Dupa ce ne-am certat de la mancare am coborat la magazin la parter. In scurt timp a obosit si l-am carat in brate pana la camera. Acum am inceput pregatirile pentru operatie. Acum ne chinuim sa facem treaba mare. Sunt probleme cu internetul, o conectare ma costa 1 euro."
Randurile astea le-a trimis tatal lui Andrei din Italia, unde s-au internat marti dimineata la clinica din Bologna. Astazi, joi, urma sa fie operat. Voi atasa tot ceea ce aflu despre ei, desi comunicam foarte greu.
Noua, tuturor, nu ne ramane decat sa inaltam noi rugi pentru acest pui de om, sa renuntam la ingerii pe care-i avem in preajma si sa-i trimitem pe toti acolo.
Doamne, apara-l si ajuta-l sa treaca si de acest pas greu! Intareste-i pe ai lui, spre a fi cat mai limpezi si mai puternici cu putinta!

miercuri, 13 mai 2009

La scoala cu cealalta familie a mea

Sunt inca la spital. Saptamana asta mai am si pe urma fac iar pauza doua saptamani pana la urmatoarea serie de citostatice.
Week-end-ul trecut am dat o fuga acasa, pentru ca analizele si doamna doctor mi-au permis, cu conditia ca marti dimineata sa fiu inapoi pentru continuarea tratamentului. Doamna invatatoare, venita in vizita pe la noi, ne-a sugerat sa trec si pe la scoala un pic, pentru ca revederea colegilor si prietenilor mei imi va face bine. Dansa avea dreptate. Ma cunoaste foarte bine. Vreau sa va spun ca e mereu prezenta, cu tot sufletul, gata oricand sa ma ajute, sa ma incurajeze, ma asculta si eu o ascult si simt cat de aproape imi este. Nu stiu cati copii au parte de o asemenea invatatoare.
Asadar, luni dimineata s-a intamplat asa:








marți, 5 mai 2009

Foarte pe scurt: COMPLICATII

Inca o zi din cele pe care nu le voi putea uita niciodata. Azi am "zacut" in asteptari interminabile la Spitalul "Grigore Alexandrescu", pentru ca, intr-un final sa mi se faca o interventie chirurgicala: un implant de cateter, ceva care acum sta infipt in gatul meu si de unde ies doua furtune.
Ce va mai urma? Cat va mai dura? Voi numara zilele pana cand voi ajunge la operatie. Chiar imi doresc sa se intample mai repede, ca sa se termine cu tumora asta vesnic cu noutati si complicatii. N-am mai apucat sa mai scriu aici, dar de cand am vorbit ultima oara, lucrurile s-au modificat. In loc de o coasta, despre care aflasem ca este afectata de cancer, sunt acum 3 si ca pe plamanul de sub coastele alea sunt si niste noduli. V-ati prins? Am aflat deci si ca diagnosticul meu pe care nu prea-l puteam pronunta inseamna de fapt cancer.
Sa nu creada cineva ca m-am speriat. Stiu ca sunt cazuri care pot fi vindecate, iar eu voi fi cu siguranta unul dintre ele.
Daca m-a speriat ceva, mai bine zis daca m-a socat ceva, a fost figura pe care am vazut-o in oglinda dupa ce a trebuit sa ma tund zero, pentru ca imi cadea deodata mult par. Am ras atunci ca nebunul, apoi am plans, apoi n-am mai vrut sa ma mai vada nimeni, apoi mi-a trecut si asta.
Vedeti, sunt niste faze prin care se pare ca trebuie sa trec. Nu-i usor. Doar eu stiu si familia mea, ei, care m-au vazut in timpul tratamentului cu citostatice, care se lupta sa ma hraneasca, care s-au speriat astazi cand am iesit din operatie, ei, care trec alaturi de mine prin multe, prin prea multe. Ei, care au in plus grija banilor, cei despre care s-a spus ca s-au adunat suficienti, dar care acum e clar ca nu mai ajung pentru toate cate ne asteapta.
Oricum, nu stiu ce ne-am fi facut fara voi, fara oamenii care ne-au ajutat si ne ajuta inca. Vreau, ca de fiecare data, sa multumesc tuturor, iar alaturi de multumiri sa le urez SANATATE! Nu stiti cat inseamna urarea asta. Fara sanatate, degeaba zicem, de exemplu: La multi ani!

joi, 16 aprilie 2009

"Concert pentru Andrei" , adica pentru mine

Ieri, la Moll, a fost un mare eveniment la care, din pacate as fi vrut sa particip. M-am rugat de mama si de tata pana in ultimul moment sa ma ia si pe mine, dar, dupa cum stiti sau nu, dar aflati acum, nu prea am voie sa ies, mai ales "in multime". Imunitatea mea a scazut foarte mult si pericolul unei alte boli peste cea mai grava boala, ar fi prea mare. Am ramas deci acasa, cu gandul acolo, in asteptarea intoarcerii parintilor cu povestiri.
Acum sa spun si despre ce eveniment a fost vorba. "Concert pentru Andrei" a fost intitulat de catre colegii si profesorii mei de la scoala, un concert umanitar, pe care l-au organizat special pentru mine. Cu inca o zi in urma, 7 dintre colegii mei de clasa, impreuna cu doamna invatatoare, au pornit din usa-n usa cu invitatii pentru acest spectacol. Au ajuns si la domnul primar, care le-a facut o promisiune. Noi aflaseram, dar nu ne bucuram prea mult, pentru ca, toata lumea stie ca oamenii politici, cei ajunsi sus, fac multe promisiuni, pe care nu intotdeauna le respecta. Tata zicea ca oricum dansul, adica domnul primar, nu poate hotara singur. Se face o sedinta, un consiliu, unde altii trebuie sa voteze ceea ce propune dumnealui. Iata ca, in cazul acesta, primarul nostru si oamenii aceeia care ii sunt in jur, s-au tinut de promisiune si au votat ca ma vor ajuta cu o suma de bani, care este foarte importanta pentru noi. In acest timp, va povesteam ca dragii mei colegi si profesori, uniti intr-un singur gand, au mai strans si alti banuti si au organizat si acest concert umanitar.
Aseara, cand mama si tata s-au intors acasa, mi-au povestit cat de frumos a fost, cat suflet au pus toti cei care au organizat si participat la aceast spectacol. Cat de rau imi pare ca nu am putut fi acolo!
Bine. Eu vreau acum sa multumesc tuturor, de la cei mai mari (ca functie), la cei mai mici (copiii), sa le multumesc pentru ca se gandesc atat de mult la mine, pentru ca ii simt asa de aproape si nu in ultimul rand pentru ca ne-au ajutat sa strangem banii astia multi de care vom avea mare nevoie. Fara ei nu am putea face nimic.
Parintii mei mi-au spus sa multumesc inca o data si in numele lor, desi ei o fac necontenit, dar simt ca nu e de ajuns o multumire, doua, zece, pentru cat ne ajuta lumea, atata lume care nici nu stia pana acum cine suntem.
Repet, asta si ca sa fie cat mii de multumiri, ca vreau sa va spun:"Saru' mana pentru tot!":
- domnului primar si celorlalti din jurul dansului (va rog sa ma scuzati, dar eu nu stiu sa insir numele lor),
- oamenilor care au donat, fiecare dupa posibilitati,
- celor care au trecut prin Moll si s-au oprit din drumul lor sa afle despre mine,
- profesorilor mei si celorlalti profesori de la Liceul de Arta,
- doamnei directoare,
- copiilor din liceu, care au participat la spectacol,
- colegilor mei de clasa, care sunt de fapt prietenii mei,
- doamnei mele invatatoare pe care o iubesc foarte mult.
Nu vreau sa mai spun decat ca ma gandesc tot mai mult ca, avand atata lume aproape, datoria mea ramane sa ma fac bine, sa incerc sa accept mai usor regimul care e foarte greu (voi nu prea stiti probabil ca nu mai am voie sa mananc nimic din ceea ce-mi placea, ci doar chestii fara gust, fara carne, fara dulciuri, fara...offf), sa iau pastilele fara comentarii si cam atat. Oricum, va promit ca ma voi face bine, pentru ca cineva mi-a promis ca-mi va organiza un concert dupa operatie, ma rog, dupa ce imi voi reveni bine, un concert la care sa va cant tuturor la pian, bineinteles alaturi de invitati precum colegii care v-au incantat ieri.

joi, 9 aprilie 2009

Din nou acasa

Timpul pare ca se scurge diferit pentru mine, fata de ai mei. Azi dimineata am revenit acasa. Am scapat de spital, nu se stie pentru cata vreme. Maine trebuie s-o luam iar prin doctori, pentru alte analize, alte radiografii, tomografii si nu mai stiu ce...
Ziceam de timp. Mie mi se pare ca trece din ce in ce mai greu, zilele parca nu se mai terminau acolo, la Fundeni. Aici, langa fratele meu, e mai bine. Ne mai jucam si noi, imi mai povesteste de la scoala... Intre timp, mama si tata sunt intr-o continua forfota; lor timpul pare ca nu le mai ajunge. Telefoanele suna in disperare, tata e mai mult pe drumuri, mama agitata. Ii inteleg si nu prea. Cred ca anumite lucruri chiar nu vor sa le inteleg. Imi trec insa atatea prin cap, mai ales cand surprind cate o frantura de convorbire...
Azi l-am auzit pe tata spunand: "Am obosit! Toata lumea ne da sfaturi despre E112. Cum sa fac sa inteleaga toti ca stim, ca ne-am informat. Problema e ca noi trebuie sa platim profesorul care se va ocupa special de Andrei, pe care cei de la clinica din Italia l-au chemat anume pentru acest caz. Oamenii cred ca totul se deconteaza, dar nu e asa. Nu vreau ca Andrei sa incapa pe mana unuia care nu se pricepe. Si asa e ceva foarte rar, dupa cum spun specialistii. Le-as spune tuturor ca as face orice ca sa fac rost de bani pentru copilul meu, dar sunt toti prea ocupati cu sfaturi despre E112 ca sa ma auda."
Eu nu stiu bine ce e E112, dar se pare ca mama si tata stiu. Ma doare sa-i vad asa disperati.
Eu vreau, insa, sa va multumesc tuturor. Stiu tot de la ai mei ca multi oameni au inceput sa depuna bani pentru mine. Am auzit si de o doamna destul de necajita care si-a donat pensia ca sa ma ajute. Doamna, va multumesc foarte mult! Pe tata nu trebuie sa fie nimeni suparat. El e mai impulsiv din fire, dar acum, saracul, de cand cu boala mea, nu mai stie ce sa mai faca. Incearca sa le rezolve pe toate, dar intampina si multe probleme. De mama nu mai zic. Tare s-a mai chinuit cu mine la spital. O vedeam cand se mai intorcea de pe culoar ca avea ochii rosii. N-a plans niciodata langa mine, dar am simtit-o. Oricum, sa stiti, si mama, si tata sunt oameni buni, dar necazul ...
Va multumim toti trei,deci, pentru tot! Avem nevoie de voi toti!

luni, 6 aprilie 2009

De cand cu...necazul meu

De aproximativ o luna viata mea si a alor mei e cu totul alta. Medici, spitale, soapte, cautari, ingrijorari, NEBUNIE. Totul a inceput intr-o sambata, cand, de prea multa durere am ajuns la urgente la spitalul din Ploiesti. Cei de acolo, m-au trimis tot de urgenta la Bucuresti la Spitalul "Marie Curie". Dupa analize, radiografii, tomografii si alte chestii d-astea m-au operat. Se spunea ca aveam o coasta rupta pe care se formase o umflatura (un hematom) si ca prin operatie imi scot tot ce nu e in regula acolo.
Treaba asta a trecut, m-am intors cu ai mei acasa, umflatura parea insa tot acolo, dar eu ma pregateam sa ma intorc la scoala.
Dupa vreo doua saptamani, in urma unui telefon primit de la doctorul care ma operase, am plecat iar la Bucuresti. "Ei" aveau alte rezultate la "analizele speciale" din urma operatiei. Au urmat zile la rand de consultatii pe la tot felul de doctori din tara. Rezultatul: mama foarte ingrijorata, tata la fel, eu satul de drumuri si de doctori si...VA TREBUI SA MERGEM IN ALTA TARA pentru o noua operatie. Avem nevoie de bani foarte multi, de tot felul de acte, de trimiteri, de medicamente, de o gramada de chestii.
Acum sunt cu mama la Spitalul Fundeni, unde imi fac niste perfuzii cumplite, dupa care ma simt tare rau. Pentru ca nu am "vene bune", ma cam chinui cu branula, dar ai mei cauta o cale de a ma duce tot in strainatate (poate chiar saptamana viitoare) pentru a mi se face un implant (un dispozitiv care sa inlocuiasca branula). I-am auzit ca asta ar fi o urgenta, pentru ca e foarte riscant daca substantele alea ar ajunge in alta parte decat in vena.
Tata cauta incontinuu o clinica unde sa pot fi operat. Nu are inca prea multe rezultate. Trebuie sa se miste repede, pentru ca imediat ce termin "curele cu perfuzii rele", ce vor dura fix 11 saptamani, trebuie sa fiu operat, iar pentru asta trebuie facuta deja o programare. Nu stiu insa de unde vor gasi atatia bani...
Precum va dati seama, de ras nu-mi mai arde.
Mama zice ca toate astea se vor termina odata si odata si ca va fi bine, adica voi fi ca inainte: sanatos si linistit. Eu..., as vrea sa faca cineva o minune ca sa treaca toate mai repede.
Pe voi, toti cei care cititi despre mine si necazul meu si al familiei mele, va rog din suflet sa ne ajutati cu ce puteti: cu un sfat, cu o indrumare la o clinica, cu o suma de bani oricat de mica, cu o rugaciune pentru sanatate, sau macar cu o vorba buna. Toate astea ne-ar fi de mare folos. Va dati seama, noi nu am mai trecut prin asa ceva!
Va multumim!
Andrei si familia Dumitrescu.

Inainte de...



Blogul acesta nu se naste intr-un moment prea fericit, dar eu simt ca el incepe ca semn al unei reusite. Intotdeauna am fost un "personaj principal", asa cum se poate vedea si din cele doua fotografii de mai sus. Eram fie in fruntea sirului, fie in centrul grupului. Acestea sunt poze de la serbarea de anul trecut, alaturi de colegii mei de clasa. V-am spus? Sunt elev in clasa a treia la Liceul de Arta din Ploiesti. Studiez pianul, desi as putea fi descris mai degraba ca un "strengar sef", sau un "sef de trupa" (orice fel de trupa). Imi place sa cant, sa dansez si sa castig concursuri.
Sunt lesinat dupa jocurile pe calculator (jocuri de top, nu ... de "amatori"). Ma rog, in mare cam atat.