Offff! Suntem tot aici si din pacate cu vesti tare proaste. Dar sa o iau cu inceputul. Zile dupa zile petrecute la spital, o gramada de analize, ca nici nu le mai tin minte pe toate: ecografii la torace si stomac, RMN, CT, scintigrafie, teste si poze la rinichi, ORL, analize de sange, inclusiv testul HIV, EKG, ecografie la inima, spirometrie, radiografie la plamani,teste si analize de tot felul si la final biopsie.
Intai nu am stiut despre ce era vorba, ca pana la urma sa aflu. Din start cuvantul "biopsie" ma cutremura, dar daca rezultatul ar fi fost altcumva, bun adica, as fi trecut cu vederea ... Din pacate a trebuit sa aflam ca este vorba de o tumoare care se dezvolta si ca trebuie sa fiu operat cat mai repede. Am mai auzit ceva si de plaman?! Ca ar fi si el afectat...
Cum sa va descriu ce am simtit, cum sa va spun in ce hal erau ai mei? Nu stiu cati dintre voi ati putea intelege exact. Nici nu v-as dori. Primele cuvinte pe care am putut sa le rostesc au fost adresate mamei: " Mami, de cate ori poate sa recidiveze?" Nu mai stiu saraca ce mi-a raspuns, oricum a incercat sa ma linisteasca.
Asta facem toti trei, eu, mama si tata - incercam sa ne linistim unul pe altul, sa ne dam curaj. Ieri am fost cu moralul la pamant. Azi mi-am mai revenit, desi sunt tare necajit ca tata trebuie sa plece acasa. I-am auzit vorbind ca daca nu se intoarce risca sa-si piarda serviciul. Asta nu se poate. Nu acum, tocmai acum cand nu stim ce ne mai asteapta. Aici va fi vorba de alti bani, nu doar cei pe care i-am platit si urmeaza sa-i mai platim pentru investigatiile astea multe, dar si pentru operatia care urmeaza. Aici costa in general mult mai mult ca la italieni. Macar sa fie treaba buna la sfarsit...
Si ca sa spun si ceva foarte de bine: nemtii astia sunt foarte seriosi si mama zice ca nu vom putea pleca de aici decat invingatori cu asa aliati.
Acum asteptam. Dupa multe zile lungi, lungi de tot, unele din cauza asteptarilor, altele din cauza oboselii din timpul investigatiilor, acum a venit iar randul asteptarilor. Trebuie sa ne anunte ei referitor la operatie, cat costa si cand ma pot programa. Tata pleaca maine, raman cu mama aici, iar el mi-a promis ca se va intoarce cand ma vor opera. Sper din tot sufletul sa nu dureze prea mult.
Nu mai stiu decat ca, imi doresc sa se termine odata. Nu e prima oara cand va spun asta, dar trebuie sa intelegeti si voi. Vreau acasa! Vreau sa fiu iar sanatos!
Dumnezeu nu o sa ne lase. Si mama zice ca ea stie ca El ma iubeste. Si noi Il iubim si ne punem toata speranta in El.
Doamne, ajuta-ne!!!
Intai nu am stiut despre ce era vorba, ca pana la urma sa aflu. Din start cuvantul "biopsie" ma cutremura, dar daca rezultatul ar fi fost altcumva, bun adica, as fi trecut cu vederea ... Din pacate a trebuit sa aflam ca este vorba de o tumoare care se dezvolta si ca trebuie sa fiu operat cat mai repede. Am mai auzit ceva si de plaman?! Ca ar fi si el afectat...
Cum sa va descriu ce am simtit, cum sa va spun in ce hal erau ai mei? Nu stiu cati dintre voi ati putea intelege exact. Nici nu v-as dori. Primele cuvinte pe care am putut sa le rostesc au fost adresate mamei: " Mami, de cate ori poate sa recidiveze?" Nu mai stiu saraca ce mi-a raspuns, oricum a incercat sa ma linisteasca.
Asta facem toti trei, eu, mama si tata - incercam sa ne linistim unul pe altul, sa ne dam curaj. Ieri am fost cu moralul la pamant. Azi mi-am mai revenit, desi sunt tare necajit ca tata trebuie sa plece acasa. I-am auzit vorbind ca daca nu se intoarce risca sa-si piarda serviciul. Asta nu se poate. Nu acum, tocmai acum cand nu stim ce ne mai asteapta. Aici va fi vorba de alti bani, nu doar cei pe care i-am platit si urmeaza sa-i mai platim pentru investigatiile astea multe, dar si pentru operatia care urmeaza. Aici costa in general mult mai mult ca la italieni. Macar sa fie treaba buna la sfarsit...
Si ca sa spun si ceva foarte de bine: nemtii astia sunt foarte seriosi si mama zice ca nu vom putea pleca de aici decat invingatori cu asa aliati.
Acum asteptam. Dupa multe zile lungi, lungi de tot, unele din cauza asteptarilor, altele din cauza oboselii din timpul investigatiilor, acum a venit iar randul asteptarilor. Trebuie sa ne anunte ei referitor la operatie, cat costa si cand ma pot programa. Tata pleaca maine, raman cu mama aici, iar el mi-a promis ca se va intoarce cand ma vor opera. Sper din tot sufletul sa nu dureze prea mult.
Nu mai stiu decat ca, imi doresc sa se termine odata. Nu e prima oara cand va spun asta, dar trebuie sa intelegeti si voi. Vreau acasa! Vreau sa fiu iar sanatos!
Dumnezeu nu o sa ne lase. Si mama zice ca ea stie ca El ma iubeste. Si noi Il iubim si ne punem toata speranta in El.
Doamne, ajuta-ne!!!
As vrea sa le dedic zambetul meu celor dragi care m-au ajutat sa ma pot bucura de acest eveniment. N-am mai scris in ultimul timp. Am fost mai tot timpul plecat la Bucuresti. Imediat ce m-am intors din Italia a trebuit sa reiau tratamentul. Dupa cum stiti, rezultatul biopsiei nu a fost nici de cum exceptional, dar continuam lupta, chiar daca este de durata (inca 29 de saptamani de la operatie), rezultatul stiu ca va fi bun! Incep sa ma obisnuiesc cu aceste cure de citostatice. Si cu analizele, si cu insistentele mamei mele sa mananc, sa beau... Toate trec. Nu stiti ce mult am asteptat inceputul scolii. Asa ma plictiseam acasa! De altfel, eu tot timpul ma plictisesc. Vreau sa ma joc tot timpul ceva nou, dar, daca nu-s colegii mei... ce dor mi-a fost de ei!
