"Concert pentru Andrei" , adica pentru mine

Ieri, la Moll, a fost un mare eveniment la care, din pacate as fi vrut sa particip. M-am rugat de mama si de tata pana in ultimul moment sa ma ia si pe mine, dar, dupa cum stiti sau nu, dar aflati acum, nu prea am voie sa ies, mai ales "in multime". Imunitatea mea a scazut foarte mult si pericolul unei alte boli peste cea mai grava boala, ar fi prea mare. Am ramas deci acasa, cu gandul acolo, in asteptarea intoarcerii parintilor cu povestiri.

Acum sa spun si despre ce eveniment a fost vorba. "Concert pentru Andrei" a fost intitulat de catre colegii si profesorii mei de la scoala, un concert umanitar, pe care l-au organizat special pentru mine. Cu inca o zi in urma, 7 dintre colegii mei de clasa, impreuna cu doamna invatatoare, au pornit din usa-n usa cu invitatii pentru acest spectacol. Au ajuns si la domnul primar, care le-a facut o promisiune. Noi aflaseram, dar nu ne bucuram prea mult, pentru ca, toata lumea stie ca oamenii politici, cei ajunsi sus, fac multe promisiuni, pe care nu intotdeauna le respecta. Tata zicea ca oricum dansul, adica domnul primar, nu poate hotara singur. Se face o sedinta, un consiliu, unde altii trebuie sa voteze ceea ce propune dumnealui. Iata ca, in cazul acesta, primarul nostru si oamenii aceeia care ii sunt in jur, s-au tinut de promisiune si au votat ca ma vor ajuta cu o suma de bani, care este foarte importanta pentru noi. In acest timp, va povesteam ca dragii mei colegi si profesori, uniti intr-un singur gand, au mai strans si alti banuti si au organizat si acest concert umanitar.

Aseara, cand mama si tata s-au intors acasa, mi-au povestit cat de frumos a fost, cat suflet au pus toti cei care au organizat si participat la aceast spectacol. Cat de rau imi pare ca nu am putut fi acolo!

Bine. Eu vreau acum sa multumesc tuturor, de la cei mai mari (ca functie), la cei mai mici (copiii), sa le multumesc pentru ca se gandesc atat de mult la mine, pentru ca ii simt asa de aproape si nu in ultimul rand pentru ca ne-au ajutat sa strangem banii astia multi de care vom avea mare nevoie. Fara ei nu am putea face nimic.

Parintii mei mi-au spus sa multumesc inca o data si in numele lor, desi ei o fac necontenit, dar simt ca nu e de ajuns o multumire, doua, zece, pentru cat ne ajuta lumea, atata lume care nici nu stia pana acum cine suntem.

Repet, asta si ca sa fie cat mii de multumiri, ca vreau sa va spun:"Saru' mana pentru tot!":

- domnului primar si celorlalti din jurul dansului (va rog sa ma scuzati, dar eu nu stiu sa insir numele lor),

- oamenilor care au donat, fiecare dupa posibilitati,

- celor care au trecut prin Moll si s-au oprit din drumul lor sa afle despre mine,

- profesorilor mei si celorlalti profesori de la Liceul de Arta,

- doamnei directoare,

- copiilor din liceu, care au participat la spectacol,

- colegilor mei de clasa, care sunt de fapt prietenii mei,

- doamnei mele invatatoare pe care o iubesc foarte mult.

Nu vreau sa mai spun decat ca ma gandesc tot mai mult ca, avand atata lume aproape, datoria mea ramane sa ma fac bine, sa incerc sa accept mai usor regimul care e foarte greu (voi nu prea stiti probabil ca nu mai am voie sa mananc nimic din ceea ce-mi placea, ci doar chestii fara gust, fara carne, fara dulciuri, fara...offf), sa iau pastilele fara comentarii si cam atat. Oricum, va promit ca ma voi face bine, pentru ca cineva mi-a promis ca-mi va organiza un concert dupa operatie, ma rog, dupa ce imi voi reveni bine, un concert la care sa va cant tuturor la pian, bineinteles alaturi de invitati precum colegii care v-au incantat ieri.