Timpul pare ca se scurge diferit pentru mine, fata de ai mei. Azi dimineata am revenit acasa. Am scapat de spital, nu se stie pentru cata vreme. Maine trebuie s-o luam iar prin doctori, pentru alte analize, alte radiografii, tomografii si nu mai stiu ce...
Ziceam de timp. Mie mi se pare ca trece din ce in ce mai greu, zilele parca nu se mai terminau acolo, la Fundeni. Aici, langa fratele meu, e mai bine. Ne mai jucam si noi, imi mai povesteste de la scoala... Intre timp, mama si tata sunt intr-o continua forfota; lor timpul pare ca nu le mai ajunge. Telefoanele suna in disperare, tata e mai mult pe drumuri, mama agitata. Ii inteleg si nu prea. Cred ca anumite lucruri chiar nu vor sa le inteleg. Imi trec insa atatea prin cap, mai ales cand surprind cate o frantura de convorbire...
Azi l-am auzit pe tata spunand: "Am obosit! Toata lumea ne da sfaturi despre E112. Cum sa fac sa inteleaga toti ca stim, ca ne-am informat. Problema e ca noi trebuie sa platim profesorul care se va ocupa special de Andrei, pe care cei de la clinica din Italia l-au chemat anume pentru acest caz. Oamenii cred ca totul se deconteaza, dar nu e asa. Nu vreau ca Andrei sa incapa pe mana unuia care nu se pricepe. Si asa e ceva foarte rar, dupa cum spun specialistii. Le-as spune tuturor ca as face orice ca sa fac rost de bani pentru copilul meu, dar sunt toti prea ocupati cu sfaturi despre E112 ca sa ma auda."
Eu nu stiu bine ce e E112, dar se pare ca mama si tata stiu. Ma doare sa-i vad asa disperati.
Eu vreau, insa, sa va multumesc tuturor. Stiu tot de la ai mei ca multi oameni au inceput sa depuna bani pentru mine. Am auzit si de o doamna destul de necajita care si-a donat pensia ca sa ma ajute. Doamna, va multumesc foarte mult! Pe tata nu trebuie sa fie nimeni suparat. El e mai impulsiv din fire, dar acum, saracul, de cand cu boala mea, nu mai stie ce sa mai faca. Incearca sa le rezolve pe toate, dar intampina si multe probleme. De mama nu mai zic. Tare s-a mai chinuit cu mine la spital. O vedeam cand se mai intorcea de pe culoar ca avea ochii rosii. N-a plans niciodata langa mine, dar am simtit-o. Oricum, sa stiti, si mama, si tata sunt oameni buni, dar necazul ...
Va multumim toti trei,deci, pentru tot! Avem nevoie de voi toti!
Va iubim si va dorim sa reveniti acasa cat mai repede sanatosi si cu forte noi de munca,puteti conta oricand pe noi!
RăspundețiȘtergereFam Gabi si Roxana Serban
Andrei,
RăspundețiȘtergereMultă sănătate şi să te ajute Dumnezeu să treci peste acest obstacol!
Andrei draga,
RăspundețiȘtergeredin tot sufletul imi doresc sa ai puterea, curajul si dorinta sa infrunti boala asta nemernica. Cu credinta in Dumnezeu si speranta sunt convinsa ca vei reusi sa o invingi.Esti puternic, stiu asta!
Multa sanatate si incredere ca veti reusi!
Cu drag,
Rossana, Marius, Ioana si Dragos Jianu
Andrei,
RăspundețiȘtergereImi doresc din toata inima să te faci bine, ne vom ruga pentru tine, Dumnezeu face minuni să ştii şi sunt convinsă că te va face bine.Trebuie să crezi în puterea Lui,să te rogi, să ai încredere că vei fi bine.
Îţi dorim multă sănătate şi mult curaj!
Cu mult drag,
Dora şi Cosmin
Bună Andrei
RăspundețiȘtergereEşti un copil extraordinar şi îmi pare tare rau că treci prin toate astea!Ai încredere şi sunt convinsă că va fi bine şi toate aceste momente vor ajunge doar o amintire! Cred că vei avea multe de spus pe această lume, şi cu siguranţă Dumnezeu va avea grijă ca tu să te faci bine!
Ai mare grijă de tine!
Cu drag, Ina