joi, 27 mai 2010

Andrei externat


Buna seara,
Miercuri ne-am externat si a fost prima noapte dupa operatie cand Andrei nu a avut dureri de spate. Azi chiar a dorit sa iasa la plimbare dupa 10 zile de stat in pat, suportand foarte bine plimbarea. Incercam sa ne bucuram de zilele astea, desi vremea la noi este capricioasa, (ploua mai tot timpul), sa ne incarcam bateriile pentru cura de chimioterapie care va incepe luni, pe 31 mai. Am inceput numaratoarea inversa, desi nu stim inca exact cand vom putea pleca acasa, insa noi nu mai avem rabdare. Ne lipsesc tare mult cei dragi de acasa si chiar daca apele sunt tulburi la noi in tara, tot e mai bine decat printre straini. Nu avem a ne plange de cum suntem tratati aici, dar noi avem sange latin si privim altfel lucrurile si oamenii. Nu vreau sa supar si sa jignesc pe nimeni si cred ca fiecare isi alege sa traiasca dupa cum si unde ii place.
Nu uitati sa va bucurati si sa-i multumiti lui Dumnezeu pentru darul cel mai de pret : SANATATEA. Restul problemelor lasati-le in grija lui Dumnezeu.
Va dorim numai bine!
Un copil si o mama ca oricare,
Andrei si Gilda

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu