Bologna, 20.06.2009, 09:25

Bologna, 20.06.2009, 09:25

Bun gasit, tuturor!

La pranz am avut ocazia sa ma bucur de o ora in compania lui Andrei, asta dupa ce m-am salutat cu Gilda – v-am spus ca unul intra, altul iese, deci ne mai scriem si schimbam cate un cuvant pe holuri. Mi-a spus ca a venit cel de al III-lea chirurg din echipa astazi, si le-a cerut sa-l ridice pe Andrei in sezut ca sa se faca utile acele drene. A contramandat permisiunea de a manca. Nu are deocamdata voie decat sa bea. Nu a plecat bine chirurgul, ca a venit fizioterapeutul, care l-a chinuit cu exercitii – Andrei tine umarul stang ridicat, adica sta intrucatva stramb, zice ca il doare daca il lasa in jos.

-----------------------------------------------------------------
Aici m-am oprit mai devreme, plecand sa o schimb pe Gilda, ca sa poata manca si ea, iar cand m-am intors am gasit mesajul urmator:

"Dragul meu,

Atunci cand doarme Andrei, singuratea este apasatoare si pentru mine, si imi este tare dor de voi (de Petrica si de tine). In primul rand voi sunteti familia mea (inclusiv Andrei) si va iubesc tare mult. Astept cu nerabdare sa treaca aceasta perioada ca sa putem reintregi familia si sa fim asa cum nu am fost, poate vreodata (in sensul bun).
Andrei te iubeste foarte mult, sa nu-ti faci probleme! Se simte mai bine in prezenta mea doar pt. ca pe mine ma poate "executa" mai bine; cu tine nu indrazneste.
In fiecare zi, pentru mine, Andrei este o lectie de viata. Cred ca durerea si ceea ce simte l-a maturizat f.f.f. mult. Este un copil special… din acest motiv Dumnezeu l-a ales pe el.
Nu mai pot sta sa scriu acum, insa va port cu mine in gand tot timpul (pe tine si pe Petrica)…
Dumnezeu ne va ajuta sa trecem si peste asta!
Trebuie sa avem nadejde si rabdare si totul va fi foarte bine.
Te imbratisez si te pup cu mult drag!
Noapte buna!

Gilda"

Si iata-ma din nou in camera. L-am vazut pe Andrei; cand am ajuns acolo terminase de mancat - 4 lingurite de pure de cartofi. Restul mancase Gilda. Sa vedeti fata facuta de un asistent, ca-n seara asta sunt vreo 5 asistenti si 2 asistente, asadar, sa vedeti ce fata a facut cand a vazut ca-s goale blidele. O luase pur si simplu razna. Nu mai intelegea nimic. I-am explicat ca a mancat diferenta Gilda, si a inceput sa se certe cu colegul, ca ei nu sunt satanisti, ca de ce nu a avut Gilda portie separata. S-a calmat asistentul si i-a facut tratamentul lui Andrei, dupa care am ramas singur cu pustiul.

Nu imi este clar ce-i cu drenele alea, dar pana luni nu am pe cine intreba. Cert este ca Andrei scuipa din cand in cand niste secretii ce-i vin din plamani. La un moment dat, copilul a cerut sa faca treaba mare, si am chemat asistentul, care a venit cu colegul si sa vedeti travaliu, ca il apuca pe Andrei si-l ridica, si copilul incepe sa urle de durere. Stati, nu sariti, ca nu era durerea cat frica de durere. Oamenii stateau cu seringa de morfina pregatita. Cert este ca nu respira bine inainte. Alunecase copilul in jos pe spate si nu mai statea in pozitia verticala prescrisa de chirurg. Imediat mi-a cerut Andrei sa ii pun sa-l lase ca mai inainte. Ti-ai gasit, nici vorba, si ca sa-mi inchida gura, dupa ce mi-a explicat ca respira mai bine asa, asistentul ma pune sa ma uit pe monitor. Surpriza, avea dreptate omul. Celalalt ii si administrase morfina, asa ca l-a intrebat daca-l mai doare ceva si copilul a confirmat ca nu. Intre timp insa scosesera plosca pentru ca Andrei nu statea comod pe ea. I-am explicat infirmierului intr-un esperando anglo-italian ca ii este foarte frica lui Andrei, iar el, senin, ma intreaba daca mie nu mi-ar fi si mai frica daca i-as lua locul. Mi-a inchis gura si mi-a aratat ca ei stiu mai bine ca mine. Era foarte nervos Andrei. Respiratia era accelerata, pulsul crescut. Vroia sa plece asistentul. I-am spus in romaneste copilului ca daca se calmeaza asistentul va pleca, altfel nu, si asa a fost, cand respiratia si pulsul s-au normalizat, omul a iesit, nu inainte sa-mi spuna ca daca nu suporta plosca, sa faca pe el ca-l spala imediat. Si mi-a mai povestit Andrei ca atunci cand a terminat fizioterapia nu-si mai simtea nici mainile nici picioarele. Toti care vin sa aiba grija de el sunt perceputi de copil ca niste chinuitori. Parerea mea, care-l vad la cateva ore bune distanta, e ca, desi nu mi-a placut respiratia (mi s-a parut mai buna cand era culcat) starea lui generala este mai buna ca ieri. Nu sunt medic, dar acestia nici nu-mi cer sa fiu. Stiu ei ce au de facut.

Si iar ajung la comparatia cu IOB: pe tura asta, in ATI sunt 4, 5 asistenti si 2 asistente, la 3 TREI pacienti, ba nu, la 4 PATRU pacienti. In IOB sunt 2 asistente la 20 de pacienti, asa ca poate mai citeste si careva cu ceva putere de decizie in Ministerul Sanatatii, sa faca o comparatie. Ca si bietii medici si asistenti de la noi ar face, de fapt chiar fac, dar cand sunt de-i innumeri pe degete, iar bolnavii cu carul, cat sa razbata si ei, ca minuni nu pot face. OK, nu facem politica aici, dar de ingrijiri medicale vom avea TOTI nevoie o data in viata.

La Andrei, in noaptea asta sunt 2 asistenti care se ocupa NUMAI de el. Oameni buni, nu va ganditi ca pentru ca platim totul avem conditii speciale. Acelasi lucru e pentru toti.
Revenind la Andrei, mie mi s-a parut mai intremat decat ieri. Promit sa va tin la curent, asa ca pana maine
Dumnezeu sa ne pazeasca pe toti!

Catalin

PS: inainte sa plecam din tara mi-am sunat duhovnicul si mi-a spus: "Credinta, ca Dumnezeu nu ne lasa, chiar daca nu meritam!" stia el de ce spunea asta.

PS la PS: acum conectam telefonul si mi-am adus aminte de o faza foarte interesanta, petrecuta miercuri la ecografie, unde m-am chinuit eu sa-l urc pe copil pe patul de examinare, iar cand a fost sa se dea jos, l-a luat in brate chirurgul, ca si cum ar fi fost copilul lui. Chirurgul l-a coborat.