Datele la zi ale cazului lui Andrei, exprimate metodic, la rece, cu calm, cu intelegere deplina

Dupa ultimul mail din Germania, de aseara, s-a dovedit ca

SPERANTELE sunt FOARTE MARI.

Andrei da semne de refacere, iar medicii confirma acest lucru prin rezultatele analizelor si prin simpla, dar atat de clara programare a ultimei operatii. Pentru ca nimeni sa nu aiba dubii ca "ceva ar putea fi in neregula", vreau sa explic eu, de la mine (mare) putere ca in situatia unui caz fara sperante, nu se mai programeaza nimic. "Se da calul", vorba romanului si se trimite cu el in doua moduri: fie verde-n fata "nu mai e nimic de facut", fie miseleste "incercam acum un tratament, sau mai repetam analizele peste 2-3 luni, etc." NU E CAZUL AICI!!!

Medicii se intrunesc luni pentru a fixa DATA ULTIMEI OPERATII, care, asa cum au inteles aseara parintii, ar fi in jurul Pastelui. (in 1-2-maxim 3 saptamani). Justificarea acestui termen de repaus este mai mult decat fireasca chiar si pentru noi, astia fara studii de medicina: plamanul curatat (bun adica) trebuie sa se refaca pentru a permite "lucrul" la celalalt cu succes.

Singura mare belea acum sunt banii. Cifrele nemtesti sunt incomparabile cu cele italienesti. Indiscutabila (dupa multi) si calitatea rezultatelor muncii lor. Si de aici mai vad eu o alta speranta. Nu cred ca nemtii si-ar pata numele/renumele castigat in cine stie cate zeci de ani cu "smecherii" (specifice din pacate ... altora). Nu cred ca nu ar avea raceala lor innascuta, proverbiala cu care sa spuna :"Herr Catalin, Frau Gilda, sorry, nichts to do here..." Ati inteles, nu?

Dar ei au gandit care e starea, au calculat, iar luni anunta oficial data. Scurt, curat, nemteste.

Noua ne ramane sa ne mobilizam cu mic, cu mare, cu putin, cu mult, ca sa ii ajutam. E clar, dupa mine si va spun sincer si dupa fiica-mea, ca nu se vor opri aici pentru ca nu au cu ce. (Marta m-a intrebat daca "putem vinde casa noastra ca sa-i ajutam. Vedem noi unde om sta pe urma. Nu au toti oamenii casa lor".) Imi amintesc cum si anul trecut copiii impreuna cu doamna invatatoare se gandeau ce ar putea vinde, ca sa faca rost de bani pentru Andrei. Au vandut salcii, au si umblat din usa-n usa, au scris si au vandut reviste, au cantat, au povestit, AU REUSIT sa-l ajute mult pe colegul si bunul lor prieten. Lor li s-au alaturat atatia oameni cu suflet mare, de la pensionari, la primarul Ploiestiului. Cum altfel ar fi putut trece prin cate au trecut?! Singuri niciodata. Acum o luam de la capat, sau continuam ceea ce am inceput. Vom reusi iar sa-l ajutam. Doar ca acum timpul e mult mai scurt.

NU NE VA OPRI NICI TIMPUL, NICI CRIZA MONDIALA, NICI ZAPADA!!!

Ma voi opri acum (probabil ca nu pentru mult timp).

Nu inchei insa fara a spune cat m-a impresionat visul lui Andrei cu aripile. Vedeti mai jos, in mailul Gildei!

Andreiut, cat de real e visul tau!!! Ai devenit PASAREA PHOENIX - o pasare mica, cu grozava proprietate de a se regenera, renascand din propria-i cenusa. Se spune ca este cea mai longeviva fiinta de pe lume. Daca ai fi avut net in spital, ti-as fi trimis atatea lucruri interesante si minunate totodata despre ea. Esti invitatul meu cand te intorci acasa la un studiu amanuntit despre PASAREA PHOENIX. Probabil ca Marta te va astepta si cu un desen pe tema asta.

TE IUBIM SI SA FII SANATOS!!!

Oameni buni, daca el si-a gasit aripile cu care sa renasca, daca el isi trimite tatal acasa dupa banuti, NIMIC NU-I POATE FRANGE ZBORUL, iar NOI TREBUIE DOAR SA I-L OCROTIM.